În această săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri au reuşit punerea în aplicare a 3 mandate de executare a pedepsei cu închisoare.
Cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Interpol, s-a reuşit identificarea a trei persoane date în urmărire internaţională, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Marian B., de 21 de ani, din oraşul Bălceşti, a fost condamnat de Judecătoria Drăgăşani, la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu, fiind emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea în ziua de 21 iulie 2011. Întrucât nu s-a reuşit identificarea acestuia, s-a procedat la darea în urmărire internaţională, fiind emis mandat european de arestare în cursul anului 2011 şi a fost identificat pe teritoriul Italiei.
Tânărul a fost extrădat pe 3 august 2012 şi până la finalizarea procedurii, Marian B. este încarcerat în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, urmând a fi transferat, ulterior, într-o unitate specializată pentru executarea pedepsei.
Ion V., de 36 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost condamnat de Judecătoria Caracal, la data de 12 ianuarie 2007, la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, comise în municipiul Caracal în perioada iunie - august 1998. A fost dat în urmărire internaţională, fiind emis mandat european de arestare la data de 8 mai 2007 şi a fost identificat în Elveţia, procedându-se la extrădarea condamnatului în cursul zilei de 7 august 2012. Până la finalizarea procedurii, Ion V. va fi încarcerat în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, urmând a fi transferat, ulterior, într-o unitate specializată pentru executarea pedepsei.
Florin F., de 38 de ani, din oraşul Bălceşti, a fost condamnat de Judecătoria Bălceşti, la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie, fiind emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea în ziua de 19 februarie 2010. Faptele au fost săvârşite în luna septembrie a anului 1997, în Slovacia, producându-se un prejudiciu estimat la 550 de coroane slovace.
Întrucât nu s-a reuşit identificarea acestuia, s-a procedat la darea în urmărire internaţională, fiind emis mandat european de arestare la data de 7 mai 2010. Ca urmare, bărbatul a fost depistat în Italia şi a fost extrădat în ziua de 8 august 2012, fiind încarcerat în Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu