Unibank, una dintre cele mai mici instituţii financiare de peste Prut are, de vineri 17 august, acţionari noi. Toate acţiunile au fost tranzacţionate la Bursa de Valori a Moldovei, în 22 de pachete mai mici de cinci procente, pentru care s-au plătit 18,5 milioane de dolari.
Tranzacţie surpriză. Vineri la Bursa de valori a Moldovei au fost vândute 100% din acţiunile Unibank. Operaţiunea s-a desfăşurat în două etape. Iniţial a fost vândut un pachet mic de doar 0,1% pentru a stabili preţul de vânzare. Ulterior în decurs de doar patru secunde au fost vândute restul acţiunilor, în 21 de pachete mai mici de cinci procente. S-a procedat astfel pentru a se evita necesitatea de a avea acordul Băncii Naţionale a Moldovei!
Pănă la această tranzacţie, Unibank era deţinută oficial de grupul investiţional austriac Vienna Capital Partners, deşi toate adunările acţionarilor erau desfăşurate la Moscova. Până în anul 2007, Unibank a fost controlată de structuri din cadrul gigantului petrolier Lukoil din Rusia.
Unibank este una dintre cele mai mici bănci din Moldova. În prima jumătate de anului banca a înregistrat un profit de 14,8 milioane de lei moldoveneşti. În urmă cu câteva luni instituţia a fost şi obiectul unui jaf. Alexandru Ghenov, şeful filialei Unibank din Ceadâr Lunga a sustras din bancă 3,8 milioane de lei moldoveneşti, după care a dispărut cu mașina de serviciu.
sursa: ovidiuciutescu.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu