joi, 9 august 2012

Hoti de calorifere identificati in Drobeta Turnu Severin

Doi tineri cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat

girofar 1   Miercuri, 8 august 2012, poliţiştii Biroului de Investigaţi Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, i-au identificat pe T. LAURENȚIU, de 20 ani, şi M. NICOLAE, de 19 ani, ambii din municipiul Drobeta  Turnu  Severin, care în noaptea de 07/08 august 2012, au sustras trei calorifere de pe casa scării unui bloc din municipiul Drobeta Turnu Severin, cauzându-i lui R. MARIN un prejudiciu în valoare de 500 lei, faptă rămasă inițial cu autori necunoscuţi.

   În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit faptul că T. LAURENȚIU este suspect de comiterea şi a patru furturi de biciclete comise pe raza municipiului Drobeta Turnu  Severin în cursul lunii iulie  2012, fapte, de asemenea, rămase inițial cu autori necunoscuţi. Prejudiciul estimat de părțile vătămate este de 1.100 lei, şi a fost recuperat, fiind restituit celor în drept.

   În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat fapte prevăzute şi pedepsite de art. 208-209 Cod Penal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu