duminică, 5 august 2012

8,5 milioane de români nu pot fi ignoraţi de Băsescu, declară deputatul Aurel Vlădoiu

„În timp ce Curtea Constituţională a României a decis amânarea deciziei privind referendumul pentru 12 septembrie, Traian Băsescu are un răgaz destul de lung să se gândească la demisie”, declară deputatul Aurel Vlădoiu.
Aurel Vladoiu Basescu este demagogic si disperat   Parlamentarul social – democrat spune că Guvernul va răspunde eficient şi transparent unei probleme generate de fostele guvernări portocalii. „Apreciem decizia CCR, care arată ca votul oamenilor are valoare şi că 8,5 milioane de români care şi-au exprimat voinţa la referendum nu pot fi ignoraţi, oricât de mult ar vrea Băsescu. Bătălia politică a luat sfârşit, aşteptăm rezultatul final şi - oricare va fi decizia CCR - o vom respecta.

   Facem apel la adversarii noştri politici ca în această lună să se abţină de la orice fel de declaraţii negative la adresa Curţii Constituţionale. Este o decizie importantă pentru viitorul ţării şi nu dorim să existe nici un dubiu că aceasta ar fi fost luată sub presiunea partidelor politice. Cum spuneam, Traian Băsescu trebuie să vadă în aceste şase săptămâni de prelungire a suspendării un răgaz, pentru a se gândi serios la cele 7,5 milioane de voturi împotrivă sa şi la demisie”, a mai afirmat deputatul Vlădoiu.

   Cu acest prilej, deputatul Vlădoiu a adus în discuţie mesajul lui Traian Băsescu din 2007: „Votul românilor, indiferent dacă referendumul este sau nu validat, trebuie luat în considerare şi pus în practică. Daca nu se ţine cont de voinţa românilor, aceştia vor avea senzaţia că votul lor nu contează. Dacă este un politician şi un om cinstit, Băsescu trebuie să facă exact aşa cum spunea în 2007”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu