După o campanie îndelungată desfăşurată de-a lungul a câţiva ani, în concepţia unor "purtători de ochelari de cal", germanii şi polonezii de la PCC au devenit un model de investitori capitalişti IMPERIALIŞTI, care nu vor decât să ne sugă sângele naţiunii! Să ne fure tehnologia, să închidă combinatul, să ne distrugă Citadela industriei chimice din România, şi bineînţeles să înlăture un concurent fără egal la nivel mondial: OLTCHIM.
Eternul director Constantin Roibu, cu toate promisiunile aduse angajaţilor şi acţionarilor, nu a demonstrat decât incapacitatea de a garanta funcţionarea şi viitorul combinatului. Iubitul Conducător, căruia sindicatul condus de Mihai Diculoiu îi aduce omagii fără număr, a refuzat sistematic orice formulă de coabitare cu un investitor străin, demisia sa fiind scoasă din calcul, considerând că este UNIC, şi numai cu EL în frunte poate să mai respire Oltchim.
Conform informaţiilor care se vehiculează la Bursa Zvonurilor, se pare că pe ultima sută de metri, Statul Român s-ar fi trezit la realitate şi a hotărât ca privatizarea Oltchim să se facă printr-o singură licitaţie pentru a vinde "la pachet" acţiunile deţinute de Ministerul Economiei (54,8%) şi creanţele AVAS + "Electrica" (reprezentând 56% din datoriile companiei). Astfel s-ar nărui visurile unor şmecheri autohtoni.
În timp ce la Bucureşti se fac jocurile, la Vâlcea angajaţii combinatului au ajuns într-o stare disperată - au probleme cu plata întreţinerii, începe anul şcolar, şi nu mai fac faţă cheltuielilor. Constantin Roibu se chinuieşte la fel ca şi angajaţii săi! Domnia sa se simte oripilat când aude comentarii pe tema averii sale, a familiei sau a apropiaţilor. Corect, omul a muncit cinstit, angajaţii combinatului nu sunt retardaţi mintal, mai ştiu şi ei ce are sau ce nu are Roibu - problema este ce le lipseşte lor!
Politicienii ăştia sunt vinovaţi! Vă aduceţi aminte? De câte ori au venit ei să-şi facă numărul electoral pe platforma chimică?! Cum au venit - aşa s-au dus, cu promisiuni, ovaţii şi voturi! Şi Comisia Europeană, numai beţe în roate pune, ce tupeu pe ea! UE ne-a trebuit, UE avem! EU spun: Doamne ajută că i-am păcălit!
Aud tot felul de cretini care pun sub semnul întrebării aderarea noastră în Uniunea Europeană, unii sunt supăraţi pe Fondul Monetar, alţii vociferează: ce nevoie avem noi de Banca Mondială?!! Noi putem şi singuri! Mai ţineţi minte? Fără UE, cum plecam liniştiţi într-un concediu prelungit în Grecia, via Bulgaria, trecând Dunărea, romantic, noaptea, călare pe o butelie de oxigen... Dacia 1310 ar fi devenit nemuritoare. Eternă şi ea ca şi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu