Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea a solicitat Institutului Naţional al Patrimoniului, fonduri pentru lucrări de consolidare, conservare şi punere în valoare a unui obiectiv arheologic şi a unui obiectiv de arhitectură civilă de grupă valorică A din judeţul Vâlcea.
Obiectivul arheologic propus este „Situl arheologic Buridava romană Stolniceni”, obiectiv care necesită fonduri pentru conservarea şi punerea în valoare a celor două grupuri de terme romane. Situl se află în cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea, fostul sat Stolniceni. Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase dovezi privind existenţa unei aşezări romane încă de la sfârşitul primului război daco-roman (101-102), aşezarea aparând în documente precum "Tabula Peutingeriana" şi „Papirusul Hunt”.
Aşezarea a avut o deosebită importanţă strategică în timpul dintre cele două războaie daco-romane când se constituie aici comandamentul militar ce avea sarcina de a supraveghea şi apăra versantul sudic al Carpaţilor dar şi respingerea unor eventuale atacuri ale dacilor de la răsărit. După ce Dacia a fost cucerită, această aşezare a devenit un important centru economic. La Stolniceni au fost identificate şase niveluri de locuire, primele cinci datând din perioada împăraţilor Traian şi Aurelian, iar cel de-al şaselea perioadei care a urmat după retragerea aureliană. În cadrul termelor descoperite aici s-au identificat încăperi cu hypocaust, guri de cuptoare pentru încălzit, căzi, bazine, canale de aducţiune şi eliminare a apei. Cele două grupuri de terme se numără printre cele mai mari edificii de acest gen din Dacia.
Cel de-al doilea obiectiv propus, aparţine arhitecturii civile, şi este „Memorialul Nicolae Bălcescu”, care necesită fonduri pentru reabilitarea „Conacului Bălceştilor”, conac care adăposteşte în prezent un muzeu memorial dedicat vieţii marelui revoluţionar Nicolae Bălcescu. Conacul Bălceştilor, a fost ridicat, pe valea Topologului, în anul 1824 de Iancu Bălcescu şi sora sa, serdăreasa Zinca Bălcescu. Cel care i-a dat înfăţişarea actuală, ce îmbină elementele gotice cu stilul brâncovenesc a fost strănepotul lui Nicolae Bălcescu, Radu Mandrea, între anii 1906-1939.
În anul 1948 Radu Mandrea doneză statului conacul, cu parcul, terenul aferent şi pădurea ce îl înconjoară, pentru a fi loc de reculege şi de studiu pentru artişti, acesta urmând să poarte numele de Căminul “Nicolae Bălcescu”. „Conacului Bălceştilor”, devenit muzeu în anul 1968, păstrează nemumărate amintiri ale trecerii revoluţionarului Nicolae Bălcescu prin aceste locuri şi parfumul de epocă al începutului de secol XX.
În vederea demarării unei proceduri de achiziţie publică, în urma căreia se va contracta elaborarea proiectului de consolidare şi restaurare a celor două monumente istorice, se vor completa şi trimite dosarele care trebuie să cuprindă cartea funciară, releveele, temele de proiectare, declaraţii şi fotografii mai vechi şi mai noi.
"Ambele obiective sunt foarte valoroase pentru patrimoniul cultural naţional şi pentru turismul vâlcean şi ne vom strădui ca documentaţiile să fie completate în cel mai scurt timp pentru a trece de această fază incipientă", a declarat Florin Epure, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu