miercuri, 19 septembrie 2012

10 INTREBARI in avanpremiera pe scena Teatrului Anton Pann din Ramnicu Valcea

“10 ÎNTREBĂRI”, spectacolul a cărui reprezentaţie va avea loc, în avanpremieră, vineri 21 septembrie, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 19.00, se joaca pentru prima dată pe-o scenă din România.

10 intrebari in avanpremiera pe scena teatrului anton pann din ramnicu valcea   Monodrama Anei Maria Bamberger a avut premiera mondială la The Marlborough Theatre din Brighton, Anglia, pe 12 mai 2011, presa britanică cât şi publicul londonez apreciind la superlativ acestă poveste de-o sensibilitate aparte.

   Una dintre cele mai cunoscute actriţe, Ginny Davies, a dat viaţă personajului din acest text, scris cu mare sensibilitate de Ana Maria Bamberger, dramaturg de origine română. "Aceasta este o piesă care atinge, o explorare blândă a vulnerabilității unei femei, cu sclipiri de tandrețe si nesiguranță tremurătoare... Am fost deosebit de impresionat de motivul pentru care acest personaj a decis să nu mai lucreze în cariera aleasă... Credibil, onest şi răscolitor. Am simţit că am fost acolo."(Theatre Gscene Magazine, 13.05.2011).

   Din Albania, Adonis Filipi, regizorul acestui spectacol împreună cu Jurate Racinnskaite din Lituania, cea care semnează scenografia şi cu Carmen Prodan, costume, toţi trei împreună cu actriţa Luminiţa Borta de la Teatrul Alexandru Davilla din Piteşti reuşesc un spectacol pe cinste, un spectacol de la care veţi pleca cu foarte multe răspunsuri la întrebările propuse de Ana Maria Bamberger.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu