Consiliul Naţional al Elevilor(CNE) a participat în data de 12 septembrie 2012 la întâlnirea de lucru cu Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prof.univ. dr. Ecaterina Andronescu.
Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului din Bucureşti, iar principalele teme de discuţie abordate au fost: structura examenului național de bacalaureat 2013, dobândirea dreptului de vot pentru reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ, programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” dar şi alegerile care urmează să se deruleze în această toamnă în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor.
În cadrul discuţiilor, reprezentanţii elevilor au retransmis poziţia Consiliului Naţional al Elevilor privitoare la structura examenului de bacalaureat, manifestându-și susţinerea pentru introducerea sistemului de evaluare națională diferențiată, inclusiv la limba și literatura română. În acest sens, doamna Ministru a garantat că diferențierea va fi de-a dreptul vizibilă în elaborarea subiectelor, avându-se în vedere diferența numărului de ore din trunchiul comun la materiile de examen. Totodată aceștia au discutat despre introducerea examenului de bacalaureat de tip profesional, considerat de către reprezentanții elevilor ca fiind o măsură temporară de mascare a trendului descendent de promovabilitate a examenului maturității.
De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor şi-a exprimat poziţia referitoare la necesitatea obținerii dreptului de vot pentru reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ, reprezentanţii acestuia solicitând sprijin din partea ministerului pentru dobândirea acestui drept. În urma discuţiilor, doamna Ministru și-a manifestat deschiderea pentru susținerea drepturilor depline ale elevilor în forul decizional din unitatea de învățământ, aducându-se în discuție modificarea Legii Educației Naționale 1/2011.
Consiliul Naţional al Elevilor va fi şi anul acesta partener al Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului în organizarea şi desfăşurarea programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, denumit anterior „Şcoala Altfel”, reprezentanții elevilor angajându-se să întocmească o strategie națională de implicare a Consiliului Elevilor.
Nu în ultimul rând, discuţiile dintre reprezentanţii elevilor şi ministrul educației, au fost legate de importanța desfășurării procesului electoral în unitățile de învățământ pentru desemnarea reprezentanților elevilor într-un mod cât mai democratic. CNE a obținut așadar de la Minister asigurarea că demersul democratic va fi sprijinit, cu implicarea Inspectoratelor Școlare Județene, dar și a unităților de învățământ.
Consiliul Naţional al Elevilor îşi manifestă public deschiderea spre colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în scopul reprezentării intereselor elevilor din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu