La şedinţă au fost prezenţi majoritatea membrilor comisiei, Societatea SC Oltchim SA a fost reprezentată de directorul economic iar, din partea Sindicatului Liber Oltchim, au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi împreună cu preşedintele acestuia, după cum urmează:
Mircea Nadolu - Prefect, Instituţia Prefectului-judeţul Vâlcea;
Dumitru Persu – Vicepreşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea;
Aurora Gherghina – Subprefect, Instituţia Prefectului-judeţul Vâlcea;
Vîncea Ion – Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”;
Mihai Diculoiu – Preşedinte – Sindicatul Liber Oltchim şi un grup de 14 lideri din acest sindicat ;
Daniel Ilinca – Director Economic – SC Oltchim SA;
Mariana Petcu – Şef serviciu Instituţia Prefectului-judeţul Vâlcea;
Ion Nicolaescu – Inspector şef -Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea;
Elena Rusu – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea;
Gabriel Andreescu – Director executiv - Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea;
Ion Gheorghe – Blocul Naţional Sindical “BNS”;
Dumitru Drăguţă – Patronatul Naţional Român “PNR”;
Vasile Cocoş – Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România CNIPMMR;
Alexandru Trifu – Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România CNIPMMR;
Paul Bălan - Confederaţia Patronală din Industria României “Conpirom” ;
Marinescu Lucian – Confederaţia Sindicatelor Democratice din România - C.S.D.R. ;
Tiberiu Sztoica – Uniunea Generală a Industriaşilor din România “U.G.I.R.”;
Ion Cherăscu – consilier Preşedinte - Consiliul Judeţean Vâlcea ;
Roxana Iliescu – consilier superior, Instituţia Prefectului Vâlcea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu