Mitropolia Olteniei este reprezentată în aceste zile la întâlnirea dedicată lansării noului proiect de catehizare pentru adulţi „Calea mântuirii”, care s-au desfăşurat ieri şi care continuă în cursul acestei zile la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov.
La eveniment sunt prezenţi aproape o sută de reprezentanţi ai parohiilor şi birourilor de catehizare din întreaga Patriarhie Română. Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului au fost delegaţi să participe preoţii Cristian Olariu şi Ionuţ Sandu. De asemenea, Arhiepiscopia Craiovei şi Episcopia Severinului şi Strehaiei au reprezentanţi la acest eveniment.
Proiectul „Calea Mântuirii”, implementat de Patriarhia Română, a fost conceput de Institutul de Studii Creştin – Ortodoxe de la Cambridge. Acest program, primul de acest fel în Biserică, îşi propune o cateheză pentru adulţi după un model familiar în care preotul să coordoneze transmiterea învăţăturii, introducerea în învăţătura de credinţă ortodoxă şi formarea credincioşilor pentru a participa conştient şi informat la viaţa Bisericii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu