Guvernele din Europa de Est şi Asia Centrală îşi unesc forţele pentru a promova intensificarea eforturilor de susţinere a familiilor vulnerabile şi de renunţare la plasarea în instituţii a copiilor sub trei ani.
Cel puţin 1,3 milioane de copii din regiune sunt separaţi de familiile lor, adesea din cauza sărăciei sau a incapacităţii familiei de a face faţă unor situaţii de stres, arată studiul Copiii sub trei ani aflaţi în instituţii de ocrotire în Europa de Est şi Asia Centrală: o analiză a situaţiei regionale din perspectiva drepturilor lansat astăzi în Bulgaria, în cadrul unei conferinţe ministeriale regionale. Din cele 1,3 milioane, un număr estimat de 31.000 de copii plasaţi în instituţii au sub trei ani. Lăsaţi într-o astfel de formă de protecţie la o vârstă atât de fragedă, aceştia riscă grave întârzieri în dezvoltarea lor.
Conferinţa de două zile, la care participă delegaţii din 20 de ţări, este găzduită de Guvernul Bulgariei, sub patronajul Preşedintelui Rosen Plevneliev şi în colaborare cu UNICEF. Scopul acesteia este realizarea unui schimb de experienţă şi promovarea învăţării reciproce care să permită guvernelor să elaboreze şi să implementeze politici ce oferă un sprijin mai consistent familiilor. Statele pot lucra împreună pentru a preveni plasamentul copiilor, mai ales al celor mai mici, în instituţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu