joi, 22 noiembrie 2012

Dezbatere in Ramnicu Valcea pe tema cadrului financiar multianual al Uniunii Europene

Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează, împreună cu Centrul Europe Direct Vâlcea, vineri, 23 noiembrie 2012, la Râmnicu Vâlcea, între orele 10.30 și 14.00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” (Strada Carol I, nr. 26, Râmnicu Vâlcea), evenimentul FORUM CETĂȚENESC – „Cadrul Financiar Multianual 2014-2020: Un buget pentru o Uniune Europeană puternică”.

europe direct valcea   Evenimentul va consta în dezbateri cu cetățenii pe tema alocărilor bugetare pentru politicile europene în cadrul următorulului buget al Uniunii Europene în următorii șapte ani, la care vor lua cuvântul Marian Jean Marinescu, membru al Parlamentului European, Aurelian Dochia, analist economic, Dan Suciu, realizator Money.ro TV. Domnul Marian Jean Marinescu va prezenta poziția Parlamentului European în aceasta privință precum și prioritățile României în legatură cu viitorul cadru financiar multianual.

   Conf. Univ. Dr. Pănoiu Laura, prodecan al Facultății de Management și Marketing în Afaceri Economice și coordonator Erasmus în cadrul Universității Constantin Brâncoveanu, va vorbi despre programul Erasmus și despre bugetul alocat acestuia pentru următorii șapte ani. Dezbaterea va fi moderată de Daniel Apostol, director executiv la Money.ro TV.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu