Situaţia statistică a suspendărilor, dizolvărilor şi radierilor voluntare la 31 mai 2011.
Comparativ cu anul 2010 când, în primele 5 luni, s-au înregistrat un număr de 34.369 suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, anul acesta, s-au înregistrat un număr de 10.275 suspendări de activitate, reprezentând o scădere cu aproximativ 70,1 %.
Comparativ cu anul 2010 când, în primele 5 luni, când s-au înregistrat un număr de 4.270 dizolvări voluntare la nivelul întregii ţări, anul acesta, s-au înregistrat un număr de 1.536 dizolvări voluntare, reprezentând o scădere cu aproximativ 64 %.
Comparativ cu anul 2010 când, în primele 5 luni, când s-au înregistrat un număr de 83.508* radieri voluntare, la nivelul întregii ţări, anul acesta, s-au înregistrat un număr de 16.209 radieri voluntare, reprezentând o scădere cu aproximativ 80,6 %.
Au fost cuprinse inclusiv un număr total de 67.630 radieri pentru neexercitarea dreptului de opţiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 (sancţionată cu radierea din registrul comerţului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu