Începând cu ora 10.00, până la ora 12.00, cetăţenii vor putea vizita unitatea din Râmnicu Vâlcea - Strada Decebal nr. 7, cât şi subunitatea din Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, prilej cu care vor avea posibilitatea să vadă dotarea cu mijloacele de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă şi să afle modul de comportare în diverse situaţii. Accesul în unitate se va face pe baza unui act de identitate, iar copiii vor fi însoţiţi de persoane care se pot legitima.
În categoria fenomenelor naturale distructive de origine geologică sau meteorologică sunt cuprinse cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase (uragane, tornade), care afectează violent zone mari de teren, pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi degradarea mediului ambiant. Mulţi oameni din întreaga lume şi-au pierdut viaţa, casele sau accesul la facilităţile esenţiale, cum ar fi spitalele, ca urmare a dezastrelor naturale (cutremure, secetă, tsunami, inundaţii grele, uragane sau cicloane). Multe dintre aceste catastrofe au cauzat pagube economice în unele ţări. Tsunami-urile şi cutremurele din Oceanul Indian sunt un exemplu tragic de vulnerabilitate în faţa dezastrelor şi modul în care comunităţile pot fi lăsate în sărăcie extremă în câteva ore.
În anul 1989, prin Rezoluţia nr.44/236, Adunarea Generală a O.N.U. a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca fiind “Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, iar 12 ani mai târziu, aceeaşi adunare a decis să menţină respectarea acesteia ca un vehicul de promovare a culturii globale, cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea şi pregătirea împotriva dezastrelor. Conform Rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 56/195 din 21.10.2001 şi nr. 64/200 din 21.12.2009, s-a decis ca, în fiecare an, la data de 13 octombrie, să fie marcată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.
Toţi cei implicaţi în reducerea riscului de producere a dezastrelor au prilejul să organizeze, în această zi, activităţi de sensibilizare la nivel comunitar, care pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru.
"Chiar dacă hazardele naturale vor continua să facă parte din viaţa de zi cu zi, deciziile şi acţiunile întreprinse de oameni pot juca un rol critic în prevenirea acestora de a deveni viitoare dezastre". – UNISDR. (UNISDR Strategia Internaţională de Reducere a Dezastrelor este organismul responsabil cu reducerea riscului dezastrelor la nivel internaţional).
Prima sărbătorire a acestei zile, în România, a fost în 2009, iar Vâlcea a fost primul judeţ unde a fost organizat seminarul naţional dedicat Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu