Se joacă un nou „moment istoric” la nivel înalt! Motivînd că ar fi interesate de liniştea şi starea socială a locuitorilor planetei, S.U.A. şi Rusia pregătesc „normalizarea” relaţiilor economice.
Scris de Maria Diana POPESCU - Agero
În ciuda faptului că statul rus este în prezent membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, există un articol de lege - amendamentul lui Jackson-Vanik, datînd din 1974, care împiedică relaţiile comerciale normale dintre companiile americane şi cele ruseşti. Mai degrabă, ruşii şi americanii vor să-şi dea mîna contra unui inamic de temut. Profetul crizei, Nouriel Roubini uimeşte din nou cu declaraţii şoc: „Economia mondială are nevoie de încă o criză financiară masivă pentru a distruge băncile mari, care au încă probleme grave, ce nu s-au atenuat în timp”.
Omenirea ar fi gata să mai suporte încă o criză, dacă aceasta ar fi motivul dispariţiei sclavagismului generat de bănci. Cine să mai aibă încredere în sistemul bancar mondial, în miile de filiale (nişte plante carnivore însămînţate pe teritoriul statelor) – antrenate în goana egoistă după profituri uriaşe, care au dereglat mersul lumii? Roubini, cel care a atras atenţia asupra crizei financiare din 2008, a mai spus: „Singura soluţie este aceea de a distruge băncile care sunt prea mari pentru a se prăbuşi. Nu există nicio altă alternativă. Mă gândeam că va exista cineva care să ia decizia asta după ce ne-am confruntat cu cea mai acută criză din ultimele generaţii. Poate că avem nevoie de o nouă criză financiară.” Uite, cum dintr-o dată acest profet mi-a devenit drag!
Nu pot fi trecute sub tăcere realizările Europei sub conducerea celui mai slăbuţ şef al Comisiei Europene, cel care i-a lăsat pe portughezi într-o situaţie dezastruoasă: şomaj masiv al tinerilor, copii săraci şi cele mai mari disparităţi între statele membre U.E. Păcat de acest proiect, atît de dificil de dus la capăt! Nu doar că nu mai seamănă deloc cu ceea ce au dorit părinţii fondatori ai Comunităţii Europene, dar a încăput pe mîinile unor vînzători de gogoşi!
Povestea cu scopul uniunii, acela ca toate naţiunile Europei să trăiască precum fraţii, nu mai poate adormi nici copiii din orfelinate. Traiul e tot mai scump şi mai greu de suportat, Leul nostru, o biată pisicuţă de maidan, a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, sute de pensionari se înghesuie la cozi să prindă un pachet cu alimente, şi atunci mă întreb: unde sînt banii aruncaţi de F.M.I. în stînga şi în dreapta? De ce obligă ţările să ia atîţia bani cu îmtrumut şi atît de uşor, ştiind clar că nu-i vor putea înapoia vreodată. O explicaţie ar fi că F.M.I. forţează semnarea unor acorduri profitabile, iar singurul de acest gen, în schimbul uriaşelor sume, ar fi garantarea cu suveranitatea statului respectiv - un fel de „credit ipotecar” la nivel de stat.
Românii au din nou parte de bucurii. După ce majorarea accizelor a adus deja scumpiri şi va aduce de anul viitor altele în lanţ, impozitele şi taxele vor scoate mai multe parale din buzunarele noastre. „De la 1 ianuarie, se vor majora cu 16 procente birurile pentru locuinţe, maşini şi terenuri.” Noua găselniţă îi va arde şi mai rău pe români la buzunare în 2013, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Motivul invocat de Ministerul Finanţelor este rectificarea ratei inflaţiei din perioada 2010-2012. Cei care nu-şi mai încap în piele de bucurie, sînt primarii. Măsura va aduce sute de milioane de lei la bugetele locale.
Cel mai mult vor scoate din buzunar proprietarii de terenuri agricole, păduri, păşuni, livezi sau vii, precum şi cei care au animale, pentru că şi taxele pentru aceste proprietăţi vor creşte. Mai mult, hotărîrea prevede şi creşterea taxelor pentru eliberarea sau schimbarea documentelor: acte de identitate, certificat de căsătorie etc. Acelaşi act normativ stabileşte amenzi de pînă la 700 de lei pentru cei care nu-şi înregistrează la timp cumpărarea sau vînzarea unei proprietăţi.
De acum să vezi trai pe bietul român! Mai ales că vaccinul minune „hexavalent”, pentru imunizarea copiilor cu vîrste cuprinse între două şi şase luni împotriva difteriei, a tetanosului, a tusei convulsive şi a poliomielitei, va fi distribuit în luna octombrie. Tot cu acordul Guvernului, desigur. E şi acesta un mod de a reduce la tăcere generaţiile care vor să vină. Tot felul de vaccinuri, de medicamente şi produse farmaceutice periculoase sînt puse în circulaţie în ciuda accidentelor provocate. Într-una din cărţile sale, Dr. Louis De Brouwer, Doctor în medicină, specialist în biologie moleculară şi în homeopatie, dezvăluie cu mult curaj interesele financiare ale concernelor farmaceutice şi direcţia aberantă spre care se îndreaptă medicina contemporană „prin existenţa fraudei, a abuzului de încredere şi a înşelătoriei”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu